SATUL, CA IDEE
Ştiind sigur că o fărâmă de veşnicie s-a născut şi în satul meu, cum
este normal conform proporţionalitătii, eu, care simt că fac parte
infinitezimal din matricea sa constitutivă, îmi iau răspunderea să
încerc, privindu-mi satul din amontele său existenţial, unele
explicaţii, unele descifrări.
Desigur, mă refer la satul meu şi prin extensie şi la altele, de până
la 1965, când şi cât încă războiul de ţesut mai cadenţa cu bătăile sale
scurgerea timpului şi asigura fiecărei case, unde o săteancă îl anima,
independenţa aproape totală faţă de statul căruia îi aparţinea.
Niciodată statul nu a ştiut ce datorează şi cum să mulţumească sătencei
şi familiei sale pentru câtă libertate i-au acordat, să-şi rezolve alte
treburi, prin independenţa economică pe care şi-au creat-o cu mâinile
şi mintea lor.
Mi-e teamă că statul, generic vorbind, nu se va mai întâlni niciodată
cu o ţară de oameni, cărora, eventual, să le aducă la „bolta”din sat,
sare, petrol şi cam atât. În rest, rezolvându-se totul în interiorul
gospodăriei şi al satului.
Ce s-a întâmplat cu veşnicia, după acel an, nu ştiu, dar, am aşa nişte
speranţe nemotivate clar şi cu rădăcini ce parcă vin mai puţin din
pământ şi mai mult din cer, că s-a aciuat ea, draga de ea, pe undeva şi
că nu i-a părăsit şi nici nu-i va părăsi niciodată pe Manole, pe
Făt-Frumos şi pe Mioriţa.
Modul de viaţă sătesc, excela până la infailibilitate în îmbinarea unei
cvasitotale independenţe economice cu totala dependenţă socială,
culturală, administrativă, morală, juridică, etică, estetică a unora
faţă de alţii şi a tuturor faţă de biserică şi sat luat ca un intreg.
Practicarea în fiecare casă ţărănească a tuturor „meseriilor”necesare
asigurării desfăşurării vieţii, într-o aşa numită economie naturală,
făcea din fiecare casă o casă – ţară. Deosebit de puţine erau, în satul
patriarhal românesc, dotările necesare diverselor faze ale
activităţilor practicate în casă sau în câmp, pe care să nu le aibă în
posesie individuală fiecare gospodărie. În ceea ce priveşte executarea
unor obiecte cu grad de dificultate mai mare, cum ar fi o roată de car,
un jug pentru vite, o casă sau altă construcţie, satul avea, lăsat de
la Domnul, măcar câte unul din locuitorii săi cu abilităţi native şi
apoi şi cultivate, pentru fiecare asemenea trebuinţe. În această
nesfârşită diviziune socială a muncii, la fel s-au întâmplat lucrurile
şi în „acoperirea” altor nevoinţe ale satului ancestral şi aşa au
apărut la nevoie, moaşa satului, bocitoarea satului, vraciul
[vrăjitorul] satului, muzicanţii satului, starostele nunţilor, etc.
În acest context, dar în altă ordine de idei, mi-am dat seama, de
exemplu, că expresia „îmbinarea plăcutului cu utilul” era cunoscută în
sat de sute de ani, de vreme ce organizau clăci şi şezători, unde nici
nu se ştia clar dacă era mai importantă până-n final, partea economică
sau cea cultural-distractivă, cu toate că organizarea clăcii era
dictată de necesităţi economice.
Aşadar,şezătoarea şi celelalte evenimente cu caracter ambivalent
–economic şi social-[tăiatul porcului, ajutorarea la diverse ocazii,
etc.] presupuneau participarea largă a colectivităţii. Participarea era
unamimă şi avea loc fără citaţie de la primărie sau de la partid şi
fără „sprijinul”jandariului. Unanimitatea era dată de precepte etice şi
morale transmise oral, dar mai tari ca legea tării, de multe ori
sintetizate doar de câte o expresie simplă; „nu stă fain să lipseşti”.
Unitatea de precepte şi concepţii socio-culturale, de etică şi morală,
făcea din sat o unitate administrativ-teritorială unică şi aproape
indestructibilă şi nu cum s-a crezut şi se mai crede, că determinante
au fost şi sunt întotdeauna criteriile economice şi considerentele de
ordin material, care chipurile determină totul.
După cum am arătat, în satul la care mă refer eu, familiile prin
organizarea lor, îşi asigurau independenţa economică aproape completă,
atât faţă de stat cât şi unele faţă de altele. În spaţiul neeconomic
însă, familiile aveau nevoie unele de altele atât de mult, încât făceau
din suma familiilor unei aşezări, o unitate de nucleu, de unde nu se
putea separa nici un element fără urmări grave.
Credinţa comună în Dumnezeu, evenimente ca nunta, înmormântarea,
apărarea de foc sau de apă, apărarea de jivine, cu patru sau două
picioare, care-şi vărsau balele privind de prin hăţişuri, sunt tot
atâtea dovezi de unitate şi luptă comună, motive de bucurie şi
îngrijorare, creând, prin păstrarea evenimentelor în memoria colectivă,
covorul fermecat şi fermecător de fapte şi istorii locale care s-au
rostuit în ţesătura vremii cu cele ale celorlalte colectivităţi vecine
şi de aceeaşi sorginte, constituind astfel, pagină cu pagină, Istoria
Ţării.
În spaţiul moral, etic, juridic şi estetic al satului românesc,când
dreptatea se împărţea la Viena şi de nu acolo atunci la Constantinopol,
sau în alte părţi, şi, până acolo era departe, în sat, după „bătaia”
lui Dumnezeu, guverna cea mai stralucită şi simplă în acelaşi timp,
formă de justiţie, morală, etică, estetică şi chiar juridică şi anume
„gura satului”.
„Gura satului”era lângă Dumnezeu în menţinerea curăţeniei morale, a
lucrului bine făcut şi la timp, a hărniciei, a simţului de dreptate,
etc.
Folclorul nostru, care a fost principala formă de păstrare şi
transmitere a acestor categorii morale, etice şi filozofice, este
ilustrativ în acest sens într-un fel în care în Europa s-ar putea să nu
mai aibă rivali.
Stând aşa în amontele [chiar şi geografic] al satului meu şi
cântărindu-l cu mintea dar şi cu inima, îmi dau seama că vicisitudinile
care s-au abătut asupra lui şi însăşi evoluţia [sau involuţia] sa în 50
de ani de observaţie, au erodat repede şi sigur hăţişul de rădăcini
multiseculare care au ţinut satul ca o entitate social-culturală,
administrativ-teritorială şi apoi şi economică.
Aşa cum s-a mai întâmplat în cele două mii şi ceva de ani de când noi
ne rugăm unui singur Dumnezeu, au mai fost timpuri de confuzie şi de
vinovate, şi poate, uneori, nevinovate amnezii colective. De fiecare
dată însă, Pronia cerească ne-a liniştit busolele spiritului şi iar am
văzut punctele cardinale ale permanenţei noastre.În acest moment, cred
că din nou ne va salva Credinţa, reîntoarcerea la credinţă, aşa cum
scrie CARTEA, iar Veşnicia s-ar putea s-o regăsim, aşteptându-ne
revenirea, la Moldoviţa şi Lainici la Nicula şi Crişan la Probota şi
Căpriana la Bodrog si Săpânţa.
24 feb.2004 . Nicolae Iuga - Brad.
........................................................................
COMENTARII
Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 12:26pm
Trimitere mesaj
Ştergere Domnule Iuga, am gasit postarea dumneavoastra adaugata ca un comentariu la o postare de discutii a Ofeliei. Considerand ca nu are destula vizibilitate, am publicat-o ca discutie pentru a o putea vedea si comenta cat mai multi dintre noi.
Ma bucura contributia dumneavoastra si , va rog, pe viitor sa adaugati textele dumneavoastra la "Incepere discutii" asa cum ati procedat acum cand mi-ati trimis ultimele mesaje!
Revin cu comentarii.
Cu drag, Maia
► Răspunde la Aceasta
Încarcă Fişierele
Adaugă Fişier(e) :
Legătură Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 12:27pm
Trimitere mesaj
Ştergere Cum se face ca mi-ati facut placerea de a publica lucrarea mea, Satul, ca idee ?
As putea beneficia si de un comentariu ?
Cu multumiri, N.Iuga, Brad.
(publicat de N. Iuga, Brad)
► Răspunde la Aceasta
Încarcă Fişierele
Adaugă Fişier(e) :
Legătură Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 12:28pm
Trimitere mesaj
Ştergere Doamne, dar ce s-a intamplat de imi faceti un astfel de cadou ?
Repet intrebarea precedenta, as putea beneficia si de un comentariu ?
Cu stima N.Iuga, Brad.
(publicat de N. Iuga, Brad)
► Răspunde la Aceasta
Încarcă Fişierele
Adaugă Fişier(e) :
Legătură Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 12:28pm
Trimitere mesaj
Ştergere Va cer permisiunea de a sterge "discutiile" adaugate de dumneavoastra acum - cu mesajele adresate mie. Le-am postat deja aici si vom comenta aici.
Cu drag, Maia
► Răspunde la Aceasta
Încarcă Fişierele
Adaugă Fişier(e) :
Legătură Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 1:19pm
Trimitere mesaj
Ştergere Am facut un rezumat al eseului dumneavoastra.
-satul meu de până la 1965
-independenţa economica a taranilor aproape totală faţă de stat (ceea ce acum nu se mai intampla)
- Modul de viaţă sătesc, excela în îmbinarea unei cvasitotale independenţe economice cu totala dependenţă socială, culturală, administrativă, morală, juridică, etică, estetică a unora faţă de alţii şi a tuturor faţă de biserică şi sat luat ca un intreg.
- Practicarea în fiecare casă ţărănească a tuturor „meseriilor”necesare asigurării desfăşurării vieţii făcea din fiecare casă o casă – ţară.
- În ceea ce priveşte executarea unor obiecte cu grad de dificultate mai mare (roată de car, un jug pentru vite) – se specializau cativa localnici
- Alte nevoi ale satului ancestral erau si ele practicate de oameni specializati: moaşa, bocitoarea, vraciul, muzicanţii, starostele etc.
- Expresia „îmbinarea plăcutului cu utilul” era cunoscută în sat de sute de ani, de vreme ce organizau clăci şi şezători (ce imbinau necesitatile economice , dar si cele cultural-distractive)
- Evenimente cu caracter ambivalent –economic şi social- presupuneau participarea largă a colectivităţii. Unanimitatea era dată de precepte etice şi morale transmise oral, dar mai tari ca legea tării, de multe ori sintetizate doar de câte o expresie simplă; „nu stă fain să lipseşti”.
- Familiile îşi asigurau independenţa economică, dar in spaţiul neeconomic aveau nevoie unele de altele atât de mult, încât făceau din suma familiilor unei aşezări, o unitate de nucleu, de unde nu se putea separa nici un element fără urmări grave.
- Credinţa comună în Dumnezeu, evenimente ca nunta, înmormântarea,apărarea de foc sau de apă sunt tot atâtea dovezi de unitate şi luptă comună, motive de bucurie şi îngrijorare, creând, prin păstrarea evenimentelor în memoria colectivă, covorul fermecat şi fermecător de fapte şi istorii locale care s-au rostuit în ţesătura vremii cu cele ale celorlalte colectivităţi vecine şi de aceeaşi sorginte, constituind astfel, pagină cu pagină, Istoria
Ţării.
- În spaţiul moral, etic, juridic şi estetic al satului românesc guverna cea mai stralucită şi simplă în acelaşi timp, formă de justiţie, morală, etică, estetică : „gura satului”.
- Folclorul nostru, care a fost principala formă de păstrare şi transmitere a acestor categorii morale, etice şi filozofice, este ilustrativ în acest sens într-un fel în care în Europa s-ar putea să nu mai aibă rivali.
- Vicisitudinile care s-au abătut asupra satului şi însăşi evoluţia sa în 50 de ani de observaţie, au erodat rădăcinile multiseculare care au ţinut satul ca o entitate social-culturală, administrativ-teritorială şi apoi şi economică.
Au mai fost timpuri de confuzie şi de amnezii colective.
În acest moment, cred că din nou ne va salva Credinţa, reîntoarcerea la credinţă, aşa cum scrie CARTEA, iar Veşnicia s-ar putea s-o regăsim la Moldoviţa şi Lainici la Nicula şi Crişan la Probota şi Căpriana la Bodrog si Săpânţa.
► Răspunde la Aceasta
Încarcă Fişierele
Adaugă Fişier(e) :
Legătură Răspunsul lui Maia Martin în Aprilie 12, 2010 pe 1:27pm
Trimitere mesaj
Ştergere Am o intrebare: in ce sat v-ati nascut?
Faptul ca satul nu mai e atat de mult ancorat in pastrarea si perpetuarea traditiilor e o realitate pe care si noi, cei aflati departe de el, o simtim si intuim.
Frumusetea comorilor colective cred insa ca se mai pastreaza in unele sate izolate (cum ar fi in Maramures sau in alte zone).
Taranii nu pot fi acuzati de nimic, din moment ce, asa cum bine ati punctat, au fost supusi unor vremuri vitrege - unui regim comunist oprimant (colectivizare, stergerea identitatii proprii a unei regiuni etc.)
Din nou, acum taranii - in loc sa depene firul lanii sau sa-si cultive pamanturile - se zbat in saracie si foame. Asteapta de la stat banii promisi - bani care nu vin ...
In locul sezatoarei sau a sarbatoarei in care se depanau povesti, legende si pilde, sau se dantuia pe ritm de cetera - taranii merg la discoteca pentru a asculta manele.
Nu cred insa ca fac bine generalizand. Nu locuiesc acolo, nu am locuit acolo. Si cred ca exista exceptii.
Cred insa cu tarie, ca toti cei care putem face ceva, trebuie sa pastram vie traditia si frumusetea imaginarului colectiv.
De aceea, ceea ce faceti aici, si dumneavoastra si doamna Ofelia, este demn de lauda!
Cu drag, Maia
..............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu